Zorro se întoarce: ce schimbări majore au în plan producătorii

de: Iulia Kelt
12 01. 2022

Celebrul personaj justițiar, Zorro, ar putea să sufere niște modificări, într-un nou film ce se vrea a fi o reinterpretare a celebrei francize care a făcut istorie.

Mai exact, Zorro ar putea ca, pe viitor, să fie femeie. Producătorul de film Robert Rodriquez, împreună sora sa, scenarista Rebecca Rodriquez au intenția să schimbe clasicul, reinventând realitatea iubitului personaj, se arată într-o știre Deadline, publicată în exclusivitate. Proiectul cinematografic ar urma să se desfășoare sub egida CBS Studios.

Noul „Zorro” ar putea fi un manifest pentru diferențele dintre sexe, încă prezente și acum, în 2022

Cu toate că lumea a evoluat, chiar și acum, în 2022, ne confruntăm cu diferențe notabile între sexe, super-eroii fiind, adesea, bărbați. Noul „Zorro” își propune să elimine aceste diferențe, încercând să demonstreze că și femeile pot fi super-eroi. Mai mult, noua producție pare a fi un adevărat manifest pentru egalitatea dintre genuri în sensul în care personajul principal se definește cu celebra literă „x”, caracteristică comunității LGBTQ+.

În concepția producătorilor, Zorro este o fată de origine sud-americană (marcată cu litera „x”) care încearcă să răzbune uciderea tatălui ei. Circumstanțele o obligă să se alăture unei societăți secrete, unde aceasta adoptă o identitate nouă – da, ați ghicit, devine Zorro.

Ideea trasformării personajului nu este una nouă, ci a luat naștere în 2019 când s-a dorit ca acest concept să devină un serial de televiziune în toată regula.

Idee bună sau exagerare?

Părerile în ceea ce privește metamorfoza personajului Zorro ar putea fi împărțite. De vreme ce unii ar putea să-i acuze pe producători că duc ideea „politically correctness-ului” un pic cam departe, alții ar putea să vadă în această nouă producție o șansă în plus pentru nivelarea diferențelor dintre sexe.

Până la urmă, există loc sub soare pentru toată lumea, iar dacă ideea de a vedea o femeie în celebrul rol te deranjează, poți oricând să revezi filmul clasic, cel cu Antonio Banderas în rol principal.